Singurele trei specii de delfin care pătrund în Marea Neagră sunt Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis (delfinul comun).
Până la ora actuală, au fost monitorizate în apele românești aproximativ 2300 de exemplare de delfini din toate cele trei specii existente în Marea Neagră. Astfel, au fost observate în decursul expedițiilor știintifice 500-700 exemplare de afalin (Turpsiops truncatus ponticus), 700-1000 exemplare de marsuin (Phocoena phocoena relicta) și 400-600 exemplare delfin comun (Delphinus delphis ponticus).[14]
Anual, în jur de o sută de delfini eșuează pe litoralul românesc, majoritatea acestora deoarece sunt prinși în năvoadele braconierilor .
Delphinus delphis[modificare | modificare sursă]
Delphinus delphis are spatele sur-negricios cu reflexe verzui, laturi cenușii, abdomen albicios. Botul este potrivit de alungit, mandibula depșește maxila, iar fruntea este puțin turtită în partea anterioară. Se hrănește cu crustacei și cefalopode. Urmărește cârdurile de sardele, hamsii și pești zburători. Are o lungime cuprinsă între 1,5-1,8 m și o greutate de până la 55 kg (în cazuri excepționale poate ajunge la 100 kg). Durata maximă de viață a indivizilor acestei specii este de 22 de ani (masculi) și 20 de ani (femele). Trăiește de-a lungul coastei, la adâncime mică.
Tursiops truncatus[modificare | modificare sursă]
Delfinul cu bot gros (Tursiops truncatus) are botul evident turtit, iar fălcile de aproximativ aceeași lungime. Spatele și laturile corpului sunt negre, abdomenul având și o zonă mai deschisă, cenușiu alburie sau albă. Deasupra ochilor are o pată rotundă, cenușie. Are o lungime cuprinsă între 1,9 m și 2,5 m. Greutatea exemplarelor mature nu depășește 150–200 kg (în cazuri excepționale, delfinul cântărește 400 kg). Are o viteză de deplasare de 28–33 km/oră și poate coborî la adâncimi de până la 90–100 m .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu